Grădiniţa “Sfântul Nicolae” din Curtea de Argeș este o familie iubitoare binecuvântată de Dumnezeu în aşa fel încât lucrând, rugându-se si jucându-se toţi împreună să înveţe să se iubească unii pe alţii. În mediul acesta liniștit, unde calmul, răbdarea şi buna dispoziţie sunt la ele acasă, toţi copiii între 3-6 ani au şanse egale de instruire şi educare.
Activitatea didactică se bazează pe experienţa de viaţă la această vârstă, pe o metodologie creativă şi participativă realizată în parteneriat de profesionişti şi familie. Grădiniţa are privilegiul de a beneficia de cadre didactice calificate, o bună parte din ele cu studii superioare apte să ofere o educaţie adecvată fiecărui tip de personalitate.
Procesul instructiv-educativ este modern şi de calitate pentru că există o bază didactico-materială adecvată, se utilizează strategii didactice moderne şi metode de învăţare activ-participative, bazate pe joc, care să încurajeze curiozitatea, creşterea încrederii în forţele proprii, capacitatea de a relaţiona cu ceilalţi copii şi cu adulţii. În grădiniţă se asigură un program educaţional ce respectă planul de învăţământ şi Curriculum-ul în vigoare. Preocuparea permanentă a educatoarelor este aceea de a adapta activităţile particularităţilor de vârstă şi individuale ale copiilor şi intereselor manifestate de aceştia.
„Educația este pașaportul nostru pentru viitor, căci ziua de mâine aparține celor care se pregătesc pentru ea de astăzi.” Malcolm X.
Programul zilnic, NIVEL I
08.00 – 08.35 – ALA 1 – Activităţi liber alese (activităţi pe centre de interes: Bibliotecă, Construcţii, Joc de rol, Joc de masă, Ştiinţă, Artă)
08.35 – 08.45 – Rutine, deprinderi specifice de igienă, de ordine şi disciplină
08.45 – 09.15 – Micul dejun
09.15 – 09.30 – Rutine, deprinderi specifice de igienă, de ordine şi disciplină, etc.
09.30 – 09.45 – Întâlnirea de dimineaţă
09.45 – 10.15 – DS – Cunoaşterea mediului
10.15 – 10.25 – Rutine
10.25 – 10.50 – ALA 1 – Activităţi liber alese (activităţi pe centre de interes)
10.50 – 11.00 – Rutine
11.00 – 11.30 – ALA 2 (Joc de mişcare)
11.30 – 11.45 – Rutine
11.45 – 12.20 – Prânzul
12.20 – 12.45 – Rutine (deprinderi specifice de igienă personală, schimbarea hainelor la dormitor)
12.45 – 14.50 – Somnul de după-amiază
14.50 – 15.15 – Rutine (deprinderi specifice de igienă personală, schimbarea hainelor la dormitor)
15.15 – 15.35 – Gustarea
15.35 – 15.50 – Rutine
15.50 – 16.20 – Clubul de limba germană
16.20 – 16.30 – Rutine
16.30 – 18.00 – ALA 3 (joc de mişcare / activităţi pe centre de interes / jocuri la alegerea copiilor în curtea grădiniţei)
Activităţi recuperatorii
08.00 – 08.35 – ALA 1 – Activităţi liber alese (activităţi pe centre de interes: Bibliotecă, Construcţii, Joc de rol, Joc de masă, Ştiinţă, Artă)
08.35 – 08.45 – Rutine, deprinderi specifice de igienă, de ordine şi disciplină
08.45 – 09.15 – Micul dejun
09.15 – 09.30 – Rutine, deprinderi specifice de igienă, de ordine şi disciplină, etc.
09.30 – 09.45 – Întâlnirea de dimineaţă
09.45 – 10.15 – DEC – Educaţie muzicală
10.15 – 10.25 – Rutine
10.25 – 10.50 – ALA 1(activităţi pe centre de interes)
10.50 – 11.20 – DPM – Domeniul Psihomotric
11.20 – 11.40 – ALA 2 (Joc de mişcare)
11.30 – 11.45 – Rutine
11.45 – 12.20 – Prânzul
12.20 – 12.45 – Rutine (deprinderi specifice de igienă personală, schimbarea hainelor la dormitor)
12.45 – 14.50 – Somnul de după-amiază
14.50 – 15.15 – Rutine (deprinderi specifice de igienă personală, schimbarea hainelor la dormitor)
15.15 – 15.30 – Gustarea
15.30 – 15.35 – Rutine
15.35 – 16.00 – DEC – Educaţie muzicală
16.00 – 16.30 – Opţional – dans
16.30 – 16.35 – Rutine
16.35 – 17.05 – DPM
17.05 – 18.00 – ALA 3 (joc de mişcare / activităţi pe centre de interes / jocuri la alegerea copiilor în curtea grădiniţei)
Activităţi recuperatorii
08.00 – 08.35 – ALA 1 – Activităţi liber alese (activităţi pe centre de interes: Bibliotecă, Construcţii, Joc de rol, Joc de masă, Ştiinţă, Artă)
08.35 – 08.45 – Rutine, deprinderi specifice de igienă, de ordine şi isciplină
08.45 – 09.15 – Micul dejun
09.15 – 09.30 – Rutine, deprinderi specifice de igienă, de ordine şi disciplină etc.
09.30 – 09.45 – Întâlnirea de dimineaţă
09.45 – 10.45 – AI (activitate integrată): DLC – Domeniul Limbă şi Comunicare + DEC- Activitate artistico-plastică
10.45 – 11.00 – Rutine
11.00 – 11.30 – ALA 2 (Joc de mişcare)
11.30 – 11.45 – Rutine
11.45 – 12.20 – Prânzul
12.20 – 12.45 – Rutine (deprinderi specifice de igienă personală, schimbarea hainelor la dormitor)
12.45 – 14.50 – Somnul de după-amiază
14.50 – 15.15 – Rutine (deprinderi specifice de igienă personală, schimbarea hainelor la dormitor)
15.15 – 15.30 – Gustarea
15.30 – 15.40 – Rutine
15.40 – 16.40 – AI (activitate integrată): DLC+DEC
16.40 – 16.50 – Rutine
16.50 – 17.20 – Educaţie ecologică/ Educaţie rutieră/ Educaţie pentru sănătate/ Educaţie PSI
17.20 – 18.00 – ALA 3 (joc de mişcare / activităţi pe centre de interes / jocuri la alegerea copiilor în curtea grădiniţei)
– Activităţi recuperatorii
08.00 – 08.35 – ALA 1 – Activităţi liber alese (activităţi pe centre de interes: Bibliotecă, Construcţii, Joc de rol, Joc de masă, Ştiinţă, Artă)
08.35 – 08.45 – Rutine, deprinderi specifice de igienă, de ordine şi disciplină
08.45 – 09.15 – Micul dejun
09.15 – 09.30 – Rutine, deprinderi specifice de igienă, de ordine şi disciplină etc.
09.30 – 09.45 – Întâlnirea de dimineaţă
09.45 – 10.15 – DS – Matematică
10.15 – 10.25 – Rutine
10.25 – 10.50 – Clubul de limba germană
10.50 – 11.00 – Rutine
11.00 – 11.30 – ALA 2 (Joc de mişcare)
11.30 – 11.45 – Rutine
11.45 – 12.20 – Prânzul
12.20 – 12.45 – Rutine (deprinderi specifice de igienă personală, schimbarea hainelor la dormitor)
12.45 – 14.50 – Somnul de după-amiază
14.50 – 15.15 – Rutine (deprinderi specifice de igienă personală, schimbarea hainelor la dormitor)
15.15 – 15.35 – Gustarea
15.35 – 15.50 – Rutine
15.50 – 16.20 – DS – Matematică
16.20 – 16.30 – Rutine
16.30 – 18.00 – ALA 3 (joc de mişcare / activităţi pe centre de interes / jocuri la alegerea copiilor în curtea grădiniţei)
Activităţi recuperatorii
08.00 – 08.35 – ALA 1 – Activităţi liber alese (activităţi pe centre de interes: Bibliotecă, Construcţii, Joc de rol, Joc de masă, Ştiinţă, Artă)
08.35 – 08.45 – Rutine, deprinderi specifice de igienă, de ordine şi disciplină
08.45 – 09.15 – Micul dejun
09.15 – 09.30 – Rutine, deprinderi specifice de igienă, de ordine şi disciplină, etc.
09.30 – 09.45 – Întâlnirea de dimineaţă
09.45 – 10.15 – DOS – Educaţie pentru societate / Activitate practică
10.15 – 10.25 – Rutine
10.25 – 10.50 – ALA 1 (activităţi pe centre de interes)
10.50 – 11.20 – Opţional – Educaţie religioasă
11.20 – 11.40 – ALA 2 (Joc de mişcare)
11.30 – 11.45 – Rutine
11.45 – 12.20 – Prânzul
12.20 – 12.45 – Rutine (deprinderi specifice de igienă personală, schimbarea hainelor la dormitor)
12.45 – 14.50 – Somnul de după-amiază
14.50 – 15.15 – Rutine (deprinderi specifice de igienă personală, schimbarea hainelor la dormitor)
15.15 – 15.35 – Gustarea
15.35 – 15.50 – Rutine
15.50 – 16.20 – DOS – Educaţie pentru societate/Activitate practică
16.20 – 16.30 – Rutine
16.30 – 18.00 – ALA 3 (joc de mişcare / activităţi pe centre de interes / jocuri la alegerea copiilor în curtea grădiniţei)
Activităţi recuperatorii
Programul zilnic, NIVEL II
08.00 – 08.35 – ALA 1 – Activităţi liber alese (activităţi pe centre de interes: Bibliotecă, Construcţii, Joc de rol, Joc de masă, Ştiinţă, Artă) / Clubul de pian
08.35 – 08.45 – Rutine, deprinderi specifice de igienă, de ordine şi disciplină
08.45 – 09.10 – Întâlnirea de dimineaţă
09.10 – 09.20 – Rutine, deprinderi specifice de igienă, de ordine şi disciplină etc.
09.20 – 09.50 – Micul dejun
09.50 – 10.00 – Rutine
10.00 – 10.30 – DS – Cunoaşterea mediului
10.30 – 10.40 – Rutine
10.40 – 11.10 – ALA 1 (activităţi pe centre de interes)
11.10 – 11.20 – Rutine
11.20 – 11.50 – DEC – Educaţie muzicală
11.50 – 12.00 – Rutine
12.00 – 12.20 – ALA 2 (joc de mişcare)
12.20 – 12.30 – Rutine
12.30 – 13.10 – Prânzul
13.10 – 13.25 – Rutine (deprinderi specifice de igienă personală, schimbarea hainelor la dormitor)
13.25 – 15.20 – Somnul de după-amiază
15.20 – 15.30 – Rutine (deprinderi specifice de igienă personală, schimbarea hainelor la dormitor)
15.30 – 15.55 – Gustarea
15.55 – 16.00 – Rutine
16.00 – 16.30 – ADP – opțional – limba germană
16.30 – 16.40 – Rutine
16.40 – 18.00 – ALA 3 (joc de mişcare / activităţi pe centre de interes / jocuri la alegerea copiilor în curtea grădiniţei)
Activităţi recuperatorii
08.00 – 08.35 – ALA 1 – Activităţi liber alese (activităţi pe centre de interes: Bibliotecă, Construcţii, Joc de rol, Joc de masă, Ştiinţă, Artă) / Clubul de pian
08.35 – 08.45 – Rutine, deprinderi specifice de igienă, de ordine şi disciplină
08.45 – 09.10 – Întâlnirea de dimineaţă
09.10 – 09.20 – Rutine, deprinderi specifice de igienă, de ordine şi disciplină etc.
09.20 – 09.50 – Micul dejun
09.50 – 10.00 – Rutine
10.00 – 10.30 – DS – Matematică
10.30 – 10.40 – Rutine
10.40 – 11.10 – ALA 1 (activităţi pe centre de interes)
11.10 – 11.20 – Rutine
11.20 – 11.50 – DOS – Educaţie pentru societate
11.50 – 12.00 – Rutine
12.00 – 12.20 – ALA 2 (Joc de mişcare)
12.20 – 12.30 – Rutine
12.30 – 13.10 – Prânzul
13.10 – 13.25 – Rutine (deprinderi specifice de igienă personală, schimbarea hainelor la dormitor)
13.25 – 15.20 – Somnul de după-amiază
15.20 – 15.30 – Rutine (deprinderi specifice de igienă personală, schimbarea hainelor la dormitor)
15.30 – 15.55 – Gustarea
15.55 – 16.00 – Rutine
16.00 – 16.30 – Opţional – dans
16.30 – 17.00 – DS – Matematică / DOS – Educaţie pentru societate
17.00 – 17.05 – Rutine
17.05 – 18.00 – ALA 3 (joc de mişcare / activităţi pe centre de interes / jocuri la alegerea copiilor în curtea grădiniţei)
Activităţi recuperatorii
08.00 – 08.35 – ALA 1 – Activităţi liber alese (activităţi pe centre de interes: Bibliotecă, Construcţii, Joc de rol, Joc de masă, Ştiinţă, Artă)
08.35 – 08.45 – Rutine, deprinderi specifice de igienă, de ordine şi disciplină
08.45 – 09.10 – Întâlnirea de dimineaţă
09.10 – 09.20 – Rutine, deprinderi specifice de igienă, de ordine şi disciplină etc.
09.20 – 09.50 – Micul dejun
09.50 – 10.00 – Rutine
10.00 – 10.30 – DLC – Domeniul Limbă şi Comunicare
10.30 – 10.40 – Rutine
10.40 – 11.10 – ALA 1(activităţi pe centre de interes)
11.10 – 11.20 – Rutine
11.20 – 11.50 – DPM – Domeniul Psihomotric
11.50 – 12.00 – Rutine
12.00 – 12.20 – ALA 2 (joc de mişcare)
12.20 – 12.30 – Rutine
12.30 – 13.10 – Prânzul
13.10 – 13.25 – Rutine (deprinderi specifice de igienă personală, schimbarea hainelor la dormitor)
13.25 – 15.20 – Somnul de după-amiază
15.20 – 15.30 – Rutine (deprinderi specifice de igienă personală, schimbarea hainelor la dormitor)
15.30 – 15.55 – Gustarea
15.55 – 16.00 – Rutine
16.00 – 16.30 – Clubul de limba germană
16.30 – 16.40 – Rutine
16.40 – 17.20 – Educaţie ecologică / Educaţie rutieră / Educaţie pentru sănătate / Educaţie PSI
17.20 – 18.00 – ALA 3 (joc de mişcare / activităţi pe centre de interes / jocuri la alegerea copiilor în curtea grădiniţei)
Activităţi recuperatorii
08.00 – 08.35 – ALA 1 – Activităţi liber alese (activităţi pe centre de interes: Bibliotecă, Construcţii, Joc de rol, Joc de masă, Ştiinţă, Artă)
08.35 – 08.45 – Rutine, deprinderi specifice de igienă, de ordine şi disciplină
08.45 – 09.10 – Întâlnirea de dimineaţă
09.10 – 09.20 – Rutine, deprinderi specifice de igienă, de ordine şi disciplină etc.
09.20 – 09.50 – Micul dejun
09.50 – 10.00 – Rutine
10.00 – 10.30 – DS – Matematică
10.30 – 10.40 – Rutine
10.40 – 11.10 – ALA 1 (activităţi pe centre de interes)
11.10 – 11.20 – Rutine
11.20 – 11.50 – DEC- Activitate artistico-plastică
11.50 – 12.00 – Rutine
12.00 – 12.20 – ALA 2 (joc de mişcare)
12.20 – 12.30 – Rutine
12.30 – 13.10 – Prânzul
13.10 – 13.25 – Rutine (deprinderi specifice de igienă personală, schimbarea hainelor la dormitor)
13.25 – 15.20 – Somnul de după-amiază
15.20 – 15.30 – Rutine (deprinderi specifice de igienă personală, schimbarea hainelor la dormitor)
15.30 – 15.55 – Gustarea
15.55 – 16.00 – Rutine
16.00 – 16.30 – Clubul de arte plastice
16.30 – 16.40 – Rutine
16.40 – 17.00 – DS – Matematică
17.00 – 18.00 – ALA 3 (joc de mişcare / activităţi pe centre de interes / jocuri la alegerea copiilor în curtea grădiniţei)
Activităţi recuperatorii
08.00 – 08.35 – ALA 1 – Activităţi liber alese (activităţi pe centre de interes: Bibliotecă, Construcţii, Joc de rol, Joc de masă, Ştiinţă, Artă)
08.35 – 08.45 – Rutine, deprinderi specifice de igienă, de ordine şi disciplină
08.45 – 09.10 – Întâlnirea de dimineaţă
09.10 – 09.20 – Rutine, deprinderi specifice de igienă, de ordine şi disciplină etc.
09.20 – 09.50 – Micul dejun
09.50 – 10.00 – Rutine
10.00 – 10.30 – DLC – Domeniul Limbă şi Comunicare
10.30 – 10.40 – Rutine
10.40 – 11.10 – DOS – Activitate practică
11.10 – 11.20 – Rutine
11.20 – 11.50 – Opţional – Educaţie religioasă
11.50 – 12.00 – Rutine
12.00 – 12.20 – ALA 2 (joc de mişcare)
12.20 – 12.30 – Rutine
12.30 – 13.10 – Prânzul
13.10 – 13.25 – Rutine (deprinderi specifice de igienă personală, schimbarea hainelor la dormitor)
13.25 – 15.20 – Somnul de după-amiază
15.20 – 15.30 – Rutine (deprinderi specifice de igienă personală, schimbarea hainelor la dormitor)
15.30 – 15.55 – Gustarea
15.55 – 16.00 – Rutine
16.00 – 16.30 – DLC – Domeniul Limbă şi Comunicare / DOS Activitate practică